REGULAMENT SEMENIC ENDURO 2025

1. Organizatorul concursului – Asociația Bike Attack Reșița.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica oricare dintre condițiile stabilite în prezentul regulament. Nicio schimbare asupra acestuia nu va mai avea loc începând cu 48 de ore înaintea cursei.
Prin înscriere la concurs, participanții declară că au luat la cunoștință prezentul regulament și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de către organizator. Înscrierea implică acceptul și consimțământul participanților ca datele lor personale să fie păstrate și prelucrate de Asociația Bike Attack în scopul desfășurării concursului și al comunicării informațiilor utile, atât pentru ediția curentă, cât și pentru edițiile ulterioare.

2. Locul și durata desfășurării concursului
Semenic Enduro este un concurs de enduro MTB care se va desfășura duminică, 14 septembrie 2025, în județul Caraș‑Severin, comuna Văliug.
Race Office‑ul, zona de service, ridicarea kiturilor de start și premierea vor avea loc la Après‑Ski Casa Baraj din Văliug, la baza telescaunului.

3. Condiții de participare
Este obligatorie completarea și semnarea Declarației pe propria răspundere, respectiv a Acordului de participare pentru minori. Toți participanții le vor prezenta în momentul ridicării pachetului de concurs.
Fiecare participant își asumă întreaga responsabilitate pentru starea sa de sănătate. Orice participant trebuie să dea dovadă de fair‑play pe toată durata concursului.

Declarație adulți

Declarație minori

4. Categorii de concurs
Bicicletă normală (fără asistență): – Open Feminin – 15–18 ani Masculin – 19–39 ani Masculin – 40+ ani Masculin
E‑bike: – Open Feminin – Open Masculin
Vârsta se calculează în funcție de anul nașterii.

5. Înscriere, ridicare pachet și taxe
Înscrierile se pot face online la adresa https://semenic.bikeattack.ro/inscriere/, prin completarea formularului online, și sunt deschise până la 29 august 2025 sau până la epuizarea locurilor disponibile. Numărul maxim de participanți este 150.
Taxa de participare – 150 de lei, chiar și  în ziua de 13 septembrie, pe perioada ridicării kiturilor de start.
Ridicarea kiturilor se va face sâmbătă, 13 septembrie.
Nu se fac înscrieri sau ridicări de kituri în ziua concursului.
În cazul retragerii din cursă, taxa de participare nu se returnează.

6. Traseul
Traseul concursului va include 4 probe speciale cronometrate, cu secțiuni de legătură între ele. Profilul probelor speciale este predominant de coborâre, cu puține porțiuni de urcare.
Traseele includ zone care pun în evidență aspectele tehnice ale MTB‑ului: porțiuni înguste și expuse, pietre, rampe, treceri peste apă, urcușuri și coborâșuri abrupte. În general, astfel de trasee nu sunt potrivite pentru începători sau cicliști neantrenați.
Traseul va fi marcat cu semne specifice și bandă semnalizatoare pentru direcționare. Devierea de la traseu (chiar și neintenționată) atrage descalificarea automată. Din motive economice și tehnice, marcarea traseelor nu se poate face sub forma unui „culoar de bandă”.
Dacă un concurent deviază de la traseu în mod accidental și rupe banda semnalizatoare, acesta are obligația de a reintra în cursă imediat și de a repoziționa banda ruptă la poziția inițială. Concurenții care nu respectă această regulă vor fi descalificați.
Concurenții nu au voie să facă modificări ale traseului înainte sau în timpul evenimentului. Organizatorii își rezervă dreptul de a face modificări fără anunț prealabil în caz de urgență (de exemplu, condiții meteo nefavorabile) pentru a garanta siguranța concurenților.
Organizatorii vor asigura prezența unui deschizător care să verifice traseul și să asigure siguranța concurenților.
Hărțile traseelor și zonele de concurs vor fi publicate cu cel mult o săptămână înainte de eveniment, prin platforma Trailforks.

7. Cursa
7.1. Startul
Startul concursului va fi pe platoul Semenic, în dreptul cabanei Popasul Cerbului.
Startul general se realizează în grupuri de 4–5 concurenți, la un interval stabilit de organizatori. Fiecare concurent primește un orar personalizat pe care trebuie să‑l respecte pentru a putea lua startul în probele speciale.
Startul în probele speciale este individual și se dă la intervale de 30–60 de secunde, în funcție de numărul de concurenți înscriși. Ordinea startului în grup poate fi modificată. Concurenții trebuie să fie pregătiți să ia startul la momentul indicat în orarul primit de la organizatori sau la indicațiile comisarilor de traseu.
Organizatorii vor înmâna concurenților orarul personalizat al cursei. Concurenții au responsabilitatea de a verifica eventualele erori privind momentele de start și orarul primit.

7.2. Sosirea
Sosirea concurenților va fi la Après‑Ski Casa Baraj din Văliug.

7.3. Transferurile / secțiunile de legătură
Transferurile dintre probele speciale nu sunt cronometrate. Cu toate acestea, există o limită de timp în care concurentul trebuie să parcurgă transferul. Concurenții care ajung prea târziu pentru a lua startul în probele speciale vor fi penalizați sau descalificați, conform regulamentului.
Dacă un concurent finalizează transferul înaintea timpului alocat, acesta va aștepta în spatele liniei de start până la momentul indicat în orarul său. Concurenții care ajung cu întârziere pot lua startul cu prioritate în probele speciale, cu aprobarea comisarului, și vor primi penalizare în funcție de întârzierea înregistrată.
Nerespectarea traseului, inclusiv în probele de transfer, parcurgerea acestuia altfel decât a stabilit organizatorul sau cu ajutor exterior atrage descalificarea.
Timpul de parcurgere a zonelor de transfer propus de organizator este unul suficient de lejer pentru ca toți concurenții să poată ajunge la timp la startul probelor speciale.
Pentru probele speciale 3 și 4, transferul va fi parțial asigurat cu telescaunul de la Casa Baraj, cu excepția categoriilor E‑bike.

7.4. Cronometrarea
Cronometrarea pe probele speciale se face cu sistem „porți”. Fiecărui concurent îi este alocat un cip, pe care are obligația să îl poarte conform indicațiilor organizatorului. Pierderea cipului implică achitarea contravalorii acestuia și imposibilitatea calculării timpilor de concurs.
La fiecare start/sosire de probă specială există un oficial care are obligația de a da startul, de a opri, după caz, și de a observa și ajuta în caz de nevoie. Persoanele din punctele de start/sosire nu au obligația de a furniza apă/alimente concurenților. Punctele de start și sosire sunt evidențiate prin plăcuțe galbene inscripționate.

7.5. Recunoaștere
Este permisă efectuarea de ture de recunoaștere a traseului cu cel puțin 24 de ore înaintea cursei. Nu sunt permise recunoașteri sau antrenamente în timpul cursei. Încălcarea acestei reguli atrage descalificarea.

8. Reguli specifice
Participanții trebuie să respecte regulile evenimentului și regulile de circulație, în special pe porțiunile de transfer unde traficul rutier nu este blocat.
Pe traseele probelor speciale traficul rutier este inexistent.
În timpul probelor speciale, concurenții trebuie să dea dovadă de fair‑play și să permită competitorilor mai rapizi să îi depășească.
Fiecare participant trebuie să fie independent în timpul cursei (hrană, apă), inclusiv privind repararea și/sau înlocuirea unor piese ale bicicletei (de exemplu, remedierea unei pene). Reparațiile de amploare se efectuează în zona de service.
Abandonarea ambalajelor sau altor deșeuri pe traseu este interzisă. Deșeurile pot fi lăsate doar la punctul de alimentare din zona de sosire.

9. Reguli specifice categoriilor E‑bike
Concurenții din categoriile E‑bike vor fi primii care vor lua startul.
Traseul este același pentru toți concurenții, indiferent de categorie (E‑bike sau bicicletă normală).
Este interzis concurenților cu E‑bike să remorcheze sau să ajute concurenții cu biciclete normale pe transferuri.
Concurenții cu E‑bike nu vor beneficia de ajutorul telescaunului pe transferurile 3 și 4.

10. Bicicleta și echipamentul
Este interzisă înlocuirea cadrului bicicletei pe durata concursului. Participanții care înlocuiesc această componentă sau întreaga bicicletă pot continua în regim de cursă, însă vor fi descalificați din clasamentul general.
Bicicleta trebuie să fie în perfectă stare de funcționare; participanții care nu îndeplinesc această condiție vor fi excluși din competiție.
Este obligatorie purtarea căștii pe parcursul probelor speciale. Se recomandă cască de tip full‑face omologată CE, precum și mănuși, genunchiere și protecții pentru coloană. Concurenții care nu poartă cască în probele speciale vor fi descalificați. Sunt permise două tipuri de căști: full‑face și XC (ciclism) sau cască moto.
Se recomandă ca fiecare concurent să abordeze cursa în funcție de propriile abilități tehnice și de pregătirea fizică.
Se recomandă ca fiecare concurent să aibă asupra sa un telefon mobil pentru a contacta sau a putea fi contactat de organizatori în caz de nevoie. În timpul sesiunii de informare, organizatorii vor comunica numărul de telefon la care pot fi contactați în caz de urgență.
Numărul de telefon pentru urgențe va fi de asemenea imprimat pe orarul înmânat fiecărui concurent. Se poate folosi și numărul unic pentru urgențe 112.
Organizatorii recomandă purtarea de ochelari, genunchiere, cotiere, mănuși și rucsac care să conțină pelerină de ploaie, kit de pană, trusă de scule, harta traseelor, apă și hrană.
Participarea cu biciclete electrice este permisă doar la categoria E‑bike.
Numerele de concurs vor fi montate pe bicicletă, în față, și nu vor fi înlăturate decât după trecerea liniei de sosire (sau în caz de abandon).

11. Informarea
Informarea se va face în principal online: pe Facebook și pe site‑ul https://semenic.bikeattack.ro/. Cu cel mult 5 minute înainte de plecarea în cursă a fiecărui grup de concurenți, organizatorii pot susține o scurtă sesiune de informare.

12. Ajutor și asistență
În caz de accident, concurenții au obligația de a‑i ajuta pe cei răniți sau aflați într‑o situație de urgență. Dacă este posibil, aceștia trebuie să informeze imediat primul punct medical sau organizatorii.
Organizatorii își rezervă dreptul de a penaliza sau descalifica concurenții care nu respectă această regulă.
Concurenții care se retrag din cursă trebuie să informeze comisarii de traseu.
Concurenții care se retrag din cursă sau au depășit limita maximă de timp admisă trebuie să ajungă la zona de start cât mai repede posibil și să urmeze instrucțiunile organizatorilor. În caz de urgență, pentru a facilita accesul echipelor de intervenție, este posibilă suspendarea probelor speciale. În acest caz, concurenții nu vor fi cronometrați. De asemenea, traseul poate fi deviat, situație în care concurenții vor fi îndrumați de organizatori către următoarea probă specială.
Locul pentru padocul de asistență și reparații este prevăzut în zona de start/sosire. Fiecare echipă/concurent este responsabil/ă pentru efectuarea reparațiilor.

13. Clasamentul
Clasamentul final se stabilește prin însumarea timpilor realizați în fiecare probă specială, pentru fiecare categorie. Timpul cel mai mic este declarat câștigător.

14. Premierea
Se vor premia primele 3 locuri la fiecare categorie.

15. Penalizări
Pentru întârzieri la startul probelor speciale (întârzieri acumulate pe secțiunile de transfer) se aplică următoarele penalizări: – 1–5 minute: +30 secunde – 5–10 minute: +1 minut – peste 30 minute: +5 minute – peste 60 minute: DESCALIFICAT

16. Forță majoră
În cazul în care organizarea concursului este împiedicată de evenimente de forță majoră sau de condiții meteo nefavorabile, organizatorul își rezervă dreptul de a decide, după caz, amânarea/oprirea/prelungirea concursului sau modificarea traseului.

Scroll to Top